Nu am mai scris de mult ceva. Dar hai să începem cu cele rele din viața mea. Am devenit din nou un nepăsător, un indiferent, nu îmi pasă de nimeni sau nimica, nu îmi pasă dacă sunt căutat sau dacă cuiva îi este dor de mine, nu îmi pasă dacă mâine mor sau trăiesc , laș timpul să treacă pe lângă mine, laș întunericul să mă îmbrățișeze pentru ca el este cel mai vechii prieten al meu, nu mai cred nimic din ce aud sau ce văd, nu mai sunt naiv sau copiil, sunt doar o umbră îmbrăcată în carne si piele. Suflet nu mai am, aripile mi-au fost tăiate încă de la naștere, grec prin timp cum ar fi o secundă, uit tot ce s-a întâmplat, ce este și ce va fi. Îmi trăiesc viață în izolare și solitar. Sunt un lup singuratic, nu !a bucur de nimic ce mi se întâmplă , nici măcar de țigară fumată pe o muzică bună, am ramas o umbra din omul care am fost și nimeni sau/și nimica nu mă poate întoarce înapoi, asta este drumu care l-am ales șingur cu capul sus merg pe acest drum spre somnul veșnic mă apropii cu fiecare zi care trece. Zambeturile mele sunt false, privirea este una bătrână, incercate de greu și execurii , așa ca am închis porțiile la inimă și sufletul la toții care mă cunosc. Așa o să rămân un om singur și uitat de cei dragii , care nici nu vor să audă de mine, sunt un om rău, am devenit un egoist și zgârcit. Asta sunt eu cel de acuma, cel care a fost a plecat de mult. Așa o să raman și singur, mergând pe ultimul drum...
Toate lacrimile mele
35460
Just for you

Late at night

Open your eyes

Popular Posts
-
De ce totul se rezuma la fapte si indiferenta? De ce totul se rezuma la cearta si tristete? Pentru ca oameni se folosesc unu de altu, pent...
-
Pagini noi scriu, o viata noua am sa traiesc, plina de bucuri si/sau tristeti, nimeni nu stie ce ma astepta in aceasta lume noua, plina de m...
-
A trecut si o zi importanta din viata mea, cei dragi mi-au fost alaturi, numai ei stiu ce este cumine, numai ei stiu ce pot simti, numai ei ...
-
Timpul trece, noi imbatranim, si ne uitam in spate cum neam train viata fara folos, fara o bucurie in suflet, fara admiratie, ramane-mi sing...
-
De ce trebuie sa-mi pese de persoanele din jur? De ce sa sufar eu, pentru cine sa sufar? Nu mai am cuvinte, nu mai am rost sa fac ceva pentr...
-
O data a fost un tanar care a iubit o fata, acest tanar trebuia sa mearga la razboi.Cate orori a vazut pe campu de lupta numai el stie la ti...
-
Stau si scriu negru pe alb memorile pe un caiet vechi si cu hartia galbena. Mainile sangereaza de la atatea scris si imi amintesc la niste c...
-
Ce este aceea o cheita? Uni o considera un lucru care deschid usi, uni o considera o bucata de metal, dar eu o consider un simblo o bucata d...
-
Nu se stie ce se intampla, nu se stie cum o sa fie, timpu trece, am ganduri ciudate, din foc s-a facut cenuse si din cenuse iarasi foc, focu...
-
La orice colt al strazi, la orice, stalp, statie, banca, avem o amintire, o amintire vie care de fiecare data cand trec pe acolo mi se treze...