Omul simplu

A trecut ceva, ceva mai mult, chiar foarte mult, de cand nu am mai povestit, da scuzele de vigoare, dar munca poate omora un om, pe mine ma omor psihic, nu fizic. Adica nu mai sunt cel care a fost iniate, cel care a fost atent cu persoanele din jurul sau, nu mai sunt acel tandru baiat care daruieste o floare unei fete. Am devenit ceea ce am fost demult un singuratic, un hoinar care nu-i mai pasa de nimik si de mineni, un om care se adanceste in munca lui si care sta cu ore in sir sa rezolve toate problemele, un om adancit in propriu mormant, acel mormant este munca sa. Nu mai simt gustul distractiei pe buzele sale , toate zambetele si raseturile sunt doar de fatada, pentru ca totul pentru el a devenit o obisnuita, cum este o tigara fumata de dimineata dupa ce te trezesti impreuna cu cafeau, asa este viata mea. Toti povestesc cu mine eu le arat ca imi pasa dar inautru meu , ma intreb de ce ma intreaba pe mine cand ei deja stiu raspunsul care este inautru lor. Nu sunt eu Dumnezeu sa stiu raspunsul, tau parintii lor, sunt doar un om obisnuit, care face lucruri obisnuite, care traieste intr-o lume obisnuita si care o sa aiba o moarte obisnuita. Cu ce sunt eu mai special decat restu, sunt doar un om obisnuit care vrea pace in sufletului lui si in mintea lui, vrea sa-si traiasaca viata singur asa cum si-a trait-o pana acuma, nu isi mai deschida inima la nimeni din cauza ca a fost ranit si n-o sa mai fie ranit daca face asta. Aripile lui au fost rupte de mult , dar lui nu-i pasa o sa moara obisnuit si nimeni n-o sa-si aminteasca de el pentru ca este un om obisnuit, nu un inger , nu este Dumnezeu, este un om simplu. De ce sunt asa important pentru alti, de ce considera unii ca ma iubesc, de ce cred oameni ca nu sunt singur, sunt doar cateva intrebari care imi pun....