Ma intreb oare daca eu n-o sa mai fiu cum o sa fie viata, cum o sa traiasca persoana care o dragesc, o sa se intristeze sau sa fie bucuroasa ca in sfarsit este libera si sa faca ceea ce vrea ea? Eu unu nu stiu raspunsul dar stiu numai atat , ca ma otravit cu veninul ei de vipera si nu pot sa-l scot din mine, ma otravit cu ochii aceei caprui si plin de speranta cum erau o data, acuma sau ofilit in negura timpurilor si au devenit de nerecunoscut, Unde este persoana aceea vesela si luptoare pe care o cunosc, unde sunt ochii aceea caprui pe care ii priveam vesnic in adancurile inimi mele, unde este acel inger care nu ii era frica de nimeni si de nimik, unde este fata care spunea "te iubesc". Eu unu nu cred ca mai exista aceea persoana s-a dus a pleacat de langa mine, ma simt singur si tradat. Nu mai sunt acel om optimist si rabdator care am fost o data, sunt batran cu parul alb cu ochii albastri, sunt un om care a vazut multe si a facut multe dar mai vrea sa faca, sa-i deschica ochii acelei persoana care ii este asa da draga lui. Doua intrebari mai sunt de pus:
"Oare ea il lasa sa-i deschida calea la o lume mai buna?"
"Oare el o sa aiba rabdare necesara pentru aceasta lucroare monstroasa?"
Impresionant. Sunt momente in viata cand nu stim cum trebuie sa actionam, cum trebuie sa ne purtam cu ceilalti. Doar bajbaim printre sperante in timp ce inima clocoteste nebuna cersind dragostea si atentia celui de care sufletul se indragosteste uneori iremediabil. In acest caz poate ca trebuie sa avem doar rabdare si tact, sa fim acolo mereu precum Natasa lui Dolstoievski din "Umiliri si obiditi". Sa ai curajul sa iubesti cand nu ti se arata aceleasi sentimente este un omagiu adus iubirii, dar in acelasi timp si o nebunie. Sa continui inseamna sa ai tarie de caracter si sa stii sa vezi mai departe de aparentele ce le afiseaza cel de care esti indragostit.
deci... m-ai facut una cu peretele. Imi place,