Viata de atunci, viata de acuma

Imi pierd timpul, mi-am pierdut viata, nu mai sunt ce am fost, devin din ce in ce mai mult cum am fost acum 7-8 ani, fara sentimente, fara compasiune, fara lacrimi scurse pe obraj, fara inimi frante, si fara suflet. Devin o epava, lipsita de orice este frumos, un om pe care chiar si ingeri lau parasit, un ratacitor, un hoinar, care vede doar este in fata ochiilor, un egoist, care nu-l intereseaza de cei din jur. Asta o sa devin, si de ce devin?
Pentru ca ranile sau cicatrizat, sufletul a fost ars, aripile rupte, am ramas un simplu om, fara nici un sens in viata, toata mi-au fost luate, nu mai exista nimic pentru mine, pentru ceea ce am trait, s-a dus , a plecat, n-o mai smt langa mine, sunt doar eu singur in acesta lume plina de mister si ceata. Eu sunt singur, hoinaresc printre stele, pasesc greu si nu ma uit in spate, ca daca ma uit, o vad doar pe ea...
De ce nu te mai simt?
De ce nu te mai vad?
De ce nu poti fi langa mine sa-mi alini durerea?
Credeam ca esti ingerul meu pazitor, credeam ca ti la mine, credeam multe dar speranta s-a disipat, clepsidra nu mai are nisip, timpul s-a oprit pentru mine. Doamne ia-ma la tine, Doamne vreau sa fiu sus, nu mai vrea sa traiesc, pentru ca nu am pentru ce, Doamne lasa-ma sa fiu langa tine , pe langa ingeri ca sa-i vechez pe cei dragi, ca aici nu mai cum sa-i ajut...
Devin unu cu lumea de afara si cred ca este mai bine asa decat am fost inaite, nepasator, indiferent, scapat din cusca prostiei omenesti, traind din plin viata cum o facem inaite, si intr-o buna zi golul o sa astupa si porma o sa fiu intreg, dar pana atunci imi traiesc viata.