Cenuse

Sunt momente in viata cand nu mai rezist sa stau cu nimeni, zilele acestea pentru mine au fost un calvar , un infern din care nu mai pot iesi, ma simt ca in cartea lu Dante, parca trec cele 7 cercuri ale Iadului singur si constient ca poate sa-mi fie pierirea. Simt numai tristeste pe langa mine, ura si indiferenta si manie. Ingerul din mine nu mai are aripi , i-au fost rupte si acuma este aici cu mine in Iadul meu, in Infernul care imi distrege sufletul dar si fizicul, nu ma simte bine, nu ma simt in stare sa ridic o mana de ajutor, eu care nu ma interesa de mine , ma interesa de altii , acuma eu ma cazut in groapa si sunt singur, nu mai vad lumina cerului, este intuneric , sumbru si misterios. Ma simt ca intr-o puscarie care nu mai pot iesi. Sunt izolat si asa voi fi de acum incolo, cenusa phonixului s-a stins. Speranta a murit si eu impreuna cu ea, sunt un ecou in vant, sunt un nimeni, un nimic in acesta lume, nu pot realiza nimica fara sa-i ranesc pe restu. Plec si o sa fie mai bine, plec sper ca intr-o lume mai buna, fara ganduri rafasite pe malul mari, fara regrete si fara dureri. Am un plan dar n-o reuseasca pentru ca o sa ranesc multii oameni si o parasesc pe cei dragi mie, nu , nu mai vreau nimic , si nu mai vreau pe nimeni, vreau sa dorm etern......In somnul care ma va duce la linistea eterna, unde nimeni nu ma poate deranja, unde toti merg pe ultimul drum.