Au trecut cateva de cand nu am mai scris pe blog, dar nu din cauza ca am fost suparat sau trist sau nefericit, pur si simplu am fost foarte ocupat. Atat de ocupat incat am uitat totul, si nu am luat in seama nimic, dar am intreb oare sunt blestemat de anumite persoane, sau doar ma doare fizic, ceea ce patesc noaptea? Nici eu nu mai stiu, ieri a fost o seara interesanta, un recital al unui prieteni , dar si un show de foc al unei prietenie, parca era ca intr-un basm, parca eram eu cel din centru atentie, ma simteam implinit, inconjurat de prietene, prieteni, amici, persoane dragi. Nimeni si nimic nu a putut sa ma faca trist, a fost o seara magica, si sper ca nu si ultima. Sunt atatea de facut pe acest taram incat nu am destul timp sa le fac pe toate, dar daca ma coordonez o sa fac toate lucrurile care imi plac si de care sunt pasionat. In trecut am avut multe de spus, dar acuma am de spus doar farame din ceea ce a fost in sufletul si inima mea, acuma sunt doar un om care nu mai are asa ceva pentru ca nu mai simte nimic, pentru ca poate asa este mai bine, dar totusi in acest corp fizica poate mai este o camera ascunsa, dar aceea camera am inchis-o cu un lacat si nu mai este deschisa, si pe use scrie negru pe alb, cu sange blestemat, " sa fi bucuroasa si fericita si ca tot ceea ce vrei sa faci sa se indeplineasca. P.S. un mesaj pentru cineva."
Acuma nu mai hoinaresc printre stele si pe astrii, acuma hoinaresc doar pe pamant, unde sunt inconjurat de oameni si de persoane, de muritori, o data am facut timpul sa se opreasca, dar acuma el a dat startul unei noi vreme, o noua imbatranire care o simt zilnic si care se duce ca vantul printre norii albi de pe cer. Am fost cineva, acuma sunt altcineva, dar nu complet pentru ca aceea camera este inca inchisa, dar cred ca in curand o sa fie deschisa de cineva, care o sa-mi depaseasca asteptarile, nimeni nu stie cine este aceea persoana, chiar nici eu nu stiu, dar in curand voi aflat. Poate scriu pentru ultima oara, sau poate scriu pentru prima data de cand timpu merge pe pasi repezi sa me doboare, dar eu nu ma las doborat, il infrunt, l-am invins o data o sa-l mai inving inca o data, asta imi este meirea mea, asta este dorinta mea arzatoare, si nimeni si nimic nu imi sta in cale.

Mi-au trecut multe ganduri prin cap despre trecut, dar nu pot schimba nimic, dar eu m-am schimbat nu mai sunt aceea persoana naiva care o cunostea toti, nu mai sunt aceea persoana care spuneau toti ca imi pot sa-mi prieteni. Numai unii prieteni merita laudele si respectul meu, aceeai prieteni care tot timpul mi-au spus, si m-au ajutat tot timpu, acei prieteni vechi care inca mi-au ramas prieteni, nu cei care trec ca vantul si ca gandul. Ce a fost in trecut a fost, acuma astept mandru si increzator viitorul, nu ma iau dupa destin sau soarta ma iau dupa ce vad si sunt curios ce ma asteapta. Sunt ca o pasare phoenix care a ranescut din nou din propria cenusa, cand a fost dobarata de atatea ori, dar renaste de fiecare data mai puternica si mai increzatoare ca niciodata, lasand trecutul deoparte, lasand pe aceei oameni care ia ranit, sa stea in lumea lor si ea merge in lumea ei. Asa sunt si eu m-am dus in lumea mea, nu am legatura cu trecutul meu, nu mai simt nimica pentru nimeni, am taria sa merg mai departe oricat de greu este. Sunt ceea ce vreau sa fiu nu ce vor alti, sunt o persoana care stie ce vrea si care nu lasa nimic sau pe nimeni sa-l doboare. Aici am inchis un capitol din viata mea, urmeaza altu plin de peripeci si multe curiozitati, deabea astept.

Timpul trece, noi ramanem, ramanem pe acest pamant presarat de intuneric, si necajuri. Ieri am fost la o inmormantare a fost sumbru, intunecat. Ne-am parasit o persoana blanda, intelegatoare, draga, o persoana cu inima mare. Ieri cand gropare, astupau groapa ma simteam ca eu trebuia sa fiu in locul lui, vroiam sa-mi dau viata mea ca aceea persoana sa poate trai, cu cei dragi lui, ca eu nu mai am de ce sa traiesc, eu sunt cel care trebuia sa fie acolo nu el. Ieri pentru prima data la o inmormantare mi-a dat si lacrimile, nu stiu de ce dar ma afecatat pentru prima data ma afectat. Poate ma devenit moale, poate am devenit afectat pentru toate lucrurile din jurul meu. Stiu am facut multe porstii in decursul timpului si pentru asta imi asum consetintele, sunt un om care este confuz care nu mai poate sa defirentieze bine de rau, sunt un om inecat in neutru, un om gri. Merit o moarte de tradator, merit sa mor si la inmormantarea mea sa nu fie nimeni, nici macar preotul asta merit. Nu mai pot trai asta pentru ca am ranit prea multe persoane. Luati cutiul si sa mi-l infipti in inima, vreau sa mor. Nu tradator nu trebuie iertat, un tradator trebuie omorat, asta sunt eu un tradator, si nu trebuie sa ma pe nimeni langa mine, trebuie sa fiu izolat de toti asta mie soarta, asta imi este meirea, sa mor.

Imi pierd timpul, mi-am pierdut viata, nu mai sunt ce am fost, devin din ce in ce mai mult cum am fost acum 7-8 ani, fara sentimente, fara compasiune, fara lacrimi scurse pe obraj, fara inimi frante, si fara suflet. Devin o epava, lipsita de orice este frumos, un om pe care chiar si ingeri lau parasit, un ratacitor, un hoinar, care vede doar este in fata ochiilor, un egoist, care nu-l intereseaza de cei din jur. Asta o sa devin, si de ce devin?
Pentru ca ranile sau cicatrizat, sufletul a fost ars, aripile rupte, am ramas un simplu om, fara nici un sens in viata, toata mi-au fost luate, nu mai exista nimic pentru mine, pentru ceea ce am trait, s-a dus , a plecat, n-o mai smt langa mine, sunt doar eu singur in acesta lume plina de mister si ceata. Eu sunt singur, hoinaresc printre stele, pasesc greu si nu ma uit in spate, ca daca ma uit, o vad doar pe ea...
De ce nu te mai simt?
De ce nu te mai vad?
De ce nu poti fi langa mine sa-mi alini durerea?
Credeam ca esti ingerul meu pazitor, credeam ca ti la mine, credeam multe dar speranta s-a disipat, clepsidra nu mai are nisip, timpul s-a oprit pentru mine. Doamne ia-ma la tine, Doamne vreau sa fiu sus, nu mai vrea sa traiesc, pentru ca nu am pentru ce, Doamne lasa-ma sa fiu langa tine , pe langa ingeri ca sa-i vechez pe cei dragi, ca aici nu mai cum sa-i ajut...
Devin unu cu lumea de afara si cred ca este mai bine asa decat am fost inaite, nepasator, indiferent, scapat din cusca prostiei omenesti, traind din plin viata cum o facem inaite, si intr-o buna zi golul o sa astupa si porma o sa fiu intreg, dar pana atunci imi traiesc viata.

Razboi, ura si disptret, sunt lucruri pe care le auzim des in acesta lumea a noastra intunecata, dar cel mai des nu auzim despre razboiul de pe strazi acel razboi fizic, ci auzim despre acel razboi pe care il avem cu noi insusi, in interiorul nostru, acela este cel mai dureros razboi. Soldatul din noi plange de fiecare data cand ceva se rupe din noi, dar nu se lasa batut pentru ca lupta inca continua si se ridica in picioare si face ca flacara din sufletul lui sa fie din ce in ce mai aprinsa si acesta este motivul pe care aceasta flacara nu se stinge niciodata pentru ca el continua sa lupta pana cand moare, dar si cand moare inca lupta. Bombe pe langa el explodeaza, gloantele il ciuruie, dar el contiuna sa lupta pentru dreptate si pentru cei apropiati lui. Ranile lui sunt adanci, dar cu trecerea timpului ele se vor vindeca, dar tragediile pe care le vede pe campu de lupta o sa-l bantuie toata viata. Uitandu-se la o poza a unei persoane dragi in transeie, il face sa creada ca inca mai este speranta si inca mai are pentru ce sa lupte, o lupta invinita, o lupta cu el insusi, si nici nu stie daca vreodata o sa castige acest razboi, dar inca are speranta pe care nimeni n-o poate lua, are aceea flacara in piept, pe care si-a creat-o el, are aceea dorinta pe care nimeni n-o stie, aceste idealuri pentru care el lupta, sunt mici sanse de victorie, dar el se lupta in continuare. Un obuz a explodat langa el, soldatul sta intins pe pamant si nu se mai ridica, viata i-a fost lupata, idealurile au fost sterse, si el nu misca, dar dintr-o data isi misca mana si cu greu se ridica isi pune casca in cap si continua sa lupte. SOLDAT LUPTA PENTRU CE ISI DORESTI NIMENI SI NIMIC NU TE POATE INVINGE.

Sa mai scriu ceva sau nu am inspiratie? Asta ma intreb in momentul acesta. Dar inspiratia vine de la sine, vine chiar cand nu iti dai seama, inspiratia de a scrie ceva frumos este un lucru frumos. Am inspiratie in fiecare zi, am acel atu care multi imi spun sa trec tot ce gandesc negru pe alb cu cerneala sufletului, si in loc de pix sau tastatura sa folosesc pana din aripa unu inger. Ingerul care ma vecheaza pe mine zilnic este unu cu mine , niciodata nu ma lasat sa cad in pacat si porma sa cad in prapastia intunericului. Ingerul este eu, esti tu, suntemi toti , fiecare suflet unit fac un inger pazitor care ne vechea zi si noapte, luna de luna, an de an, chiar si cand nu mai suntemi pe acest pamant. Sunt multe lucruri pe care nu le stiu si eu, sunt multe lucruri pe care vreau sa la aflu, sunt multe lucruri care au trecut si care vor veni, cu bune si rele si stiu ca putem trece peste daca stam uniti. Stii cum se spune " unde este unu nu-i putere, unde sunt doi puterea creste" si asa este pentru ca puterea este aceea energie care o trimite-mi unu de la altu, este o energie care nu stie de legile fizici, este ceva invizibil, este ceva spatial, ceva vidat, ceva nevazut. Aceasta energie o avem in noi si in fiecare zi ne ajuta sa trecem pete greutati si sa mai traim o zi in plus, o luna, un an si o viata in plus. Sunt aceste lucruri mici pe care nu ne dam seama ca le facem dar cand le facem bune sau rele suntemi complesiti de emoti si de agonie. Acesta lucruri il ajuta pe inger sa se ridice din ce in ce mai sus, fiecare pana a lui are cate o poveste de spus, de scris, de tastat. Chiar si ingeri plang pentru pacatele care le facem, daca nu era ispita ingerul nostru este unu curat, dar cu fiecare bucurie vine si tristete, asta este legea fiecare actiunie vine cu reactiuni, nu ne putem desparti ce acste fenomene pentru ca porma nu este ceva complet. Si ingerul insangereaza cand vede ca unu dintre noi este trist si deprimat, dar cu fiecare picatura de sange vine cu o noua speranta, cu o viata care este alaturi de noi. Noi suntemi aceste inger, noi suntemi acest lucrur complet, fara noi era doar intuneric in aceasta lume.

Cate ganduri te patrund ca niste sageti insangerate,
Cate vise crapate ca niste geamuri inghetate,
Cate dorinte distruse ca niste plante muribunde,
Este acesta viata pe care o ducem?
Este acesta moartea pe care o vrem?
Raspunsul este nu.
Viata este ca ceru.
Suntemi ca niste ingeri goi,
Pe acest pamant neinviat,
Suntemi niste oameni simpli,
Intr-un cer deplasat.
Hoinarii care merg pe drumuri vechi si uitate,
Copii care se nasc intr-o lume neagra si tulbure.
Oare nu mai au nici o sansa?
Au o sansa, aceea mica farama.
Acel bob ca o speranta,
Iesit din negura pamantului,
Si inflorand sub vazut omului.
Acesti copii sunt eu, tu si ei,
Acesti copii suntemi totii.
Suntemi si vom ramane niste invingatori.

Suflet ratacit, pamantul imi inghite corpul fara suflet, viata pe care o a aveam nu mai exista, sunt doar un om ingropat in paman propriu, un suflet care nu mai are aura lui , un suflet fara corp, un corp fara suflet. Sunt doar paman si apa. Sunt o fantoma care marsaluieste pe pamant in cautare de libertate, dar aceea libertate nu mai exista, nu mai exista acel cel in viata mea care sa ma indrume, sunt ratacit si mahmur de sangele baut cu atata ura si dispert. Nu mai sunt eu cel din intai , am ramas el cel din urma, cel care o sa fie doar o umbra pe acesta pamant, care nu mai poate vechea pe nimeni si nu mai poate face nimic pentru cei dragi lui. Pamantul la mancat de viu, acolo in sicriul inchis isi odihneste oasele acel corp fara suflet, caci sufletul umbla ratacitor pe pamant, vroid sa dea viata la ce a fost, dar nu reuseste, pentru ca este doar o umbra la ce a fost acel om odata, un om care vroia sa faca bine dar a gresit si acuma zace 2 metri sub pamant, gandandu-se o eternitate la ce a fost, nimeni nu la ajutat, nimeni nu il poate ajuta, umbla hoinar pe acest paman un suflet fara viata.

A trecut si o zi importanta din viata mea, cei dragi mi-au fost alaturi, numai ei stiu ce este cumine, numai ei stiu ce pot simti, numai ei stiu cum gandesc. Gandesc ca un om implinit, care a trait destul pe acest pamant si inca mai traieste, sa-si indeplineaca dorintele si visele, ca sa-si faca o viata a lui, plin de placeri si fericire, dar o data cu aceste lucruri vin si neplacerile si negajurile, dar am puterea sa trec peste, am puterea sa urc in fiecare cat o treapta si cand o sa ajung la varf o sa fiu unu cu energia, unu cu fenomele ce ne inconjoara. Da asa-i os a fiu unu cu cerul, unu cu pamantul, unu cu ziua unu cu noaptea, o sa calatoresc printre stele, si o sa-i vechez pe cei care m-au vecheat si pe mine in tot acest timp. Sunt doar un om, care are potential si ambitie ca intr-o zi o sa-mi creasca aripii, aripiile care mi-au fost retezate cand am ajuns pe acest pamant, n-o sa mai fiu cum am fost, sunt un alt om, o alta entitate, sunt trecutut, prezentu si viitorul, sunt o persoana care priveste clepsidra timpului care s-a scurs si clepsidra timpul care o sa fie. Timpul este relativ, dar sentimentele sunt irelative, nu sunt logice din cauza asta fiecare om este unic in felul lui. Eu sunt deosebit, tu crezi ca esti deosebit/a?